Uneori se strecoara in sufletul tau asa cate o chestie mica si nesemnificativa care creste din ce in ce mai mare fara ca tu sa o hranesti neaparat sau sa o incurajezi. La inceput o ignori, apoi te intrebi "ce ar fi daca...?", mai apoi iti trec prin minte fugitiv eventuale riscuri si ai indoieli, le inlaturi repede, incepi sa-ti faci planuri, decizi ca mai bine ai pune in practica ce gandesti si vezi tu ce se intampla, parca totusi te-ai razgandi..sau mai bine nu...dar daca...si totusi...

"Si eu in sufletul cui dorm in seara asta?" Cam acesta este rezultatul unei asemenea mici lupte interioare pe care ea le are uneori sau deseori:) Raspunsul? "In al meu." Si atunci inima incepe sa bata...pentru ca parca se astepta la un refuz. Si acum ce face? Mainile tasteaza automat: "Prin telepatie?" Inima nu mai are timp sa bata din nou ca vine raspunsul: "Arunca-mi cheile."

Ce a simtit in tot acest timp scurs de la primirea mesajului pana la aruncarea cheilor, respectiv pana auzitul usii care se deschide? Emotie? Teama? Bucurie? Greu de spus...stia doar ca va fi bine.

Si acum sa vedem cum inevitabil jucam teatru si ne cream contexte...ne mintim ca sa avem timp sa imbracam totul asa cum vrem noi.

Ea: Uite, poti sa dormi in patul de acolo...e liber.
El se instaleaza linistit in patul indicat de ea ca si cum era natural sa doarma in paturi separate. Trecusera 6 luni...in care inimile lor batusera separat. Ce cautau acolo? Greu de spus...uneori facem si lucruri fara sens. Au inceput sa vorbeasca despre tot feluri de lucruri pe care poate doar unul altuia si le pot spune...un limbaj propriu sa zicem...e senzatia aia cand poti sa-i vorbesti cuiva despre orice iti trece prin cap...lor le placea sa spuna ca gandesc cu voce tare.

El: Sa o sun pe colega ta sa o intreb daca pot sa dorm in patul ei.
Ea: Ai innebunit? E ora 2. Plus ca n-ai numarul ei.
El: Il am.
Ea: Mincinosule.
El formeaza un numar si se preface ca vorbeste cu cineva.
Ea: Iti da voie?
El: Da, da..a zis ca nu are nicio problema.
Ea: Arata-mi ca ai sunat-o
El: N-am papuci sa vin.
Ea: Iti arunc eu.
Ea ii arunca papucii ei langa pat si urmeaza o adevarata scena de gradinita in urma careia el se intoarce in patul lui. Ea se preface ca doarme. El incepe sa o atace cu diverse discutii. Incep sa se bata cu perne. El ii opreste perna la el.
Ea: Pot sa dorm si fara perna.
El: Dar nu atat de bine cum ai dormi cu perna.
Ea: Pai atunci da-mi-o inapoi.
El: M-am lipit de ea. Nu mai pot sa ti-o dau.
Ea: Vino si tu cu ea.
El: Pai si tot n-ai avea pe ce sa dormi.
Ea: Pai tu pe perna si eu in sufletul tau.
El: Perfect.
Cu perna lipita de fata, ca sa fie teatrul cat mai credibil(greu de spus pt cine deoarece nu aveau spectatori) el se duce si se aseaza langa ea in pat. Ea ii face loc. Nu se atingeau. Vorbeau despre tot felul de prostii, ca si cum niciunul nu ar fi realizat de fapt ce se intampla acolo. Au ramas privindu-se...vorbele au intrat in concediu de odihna sau mai bine fara plata ca au plecat asa dintr-o data fara sa anunte. El s-a intors spre ea si a luat-o in brate. Probabil nu uitase ca asta e lucru care ii place cel mai mult. Ea s-a asezat cu capul pe pieptul lui si ii era frica sa mai si respire. Nici nu-si daduse seama cat de dor ii fusese...au stat asa mult timp...poate o ora..poate doua...cine mai stie?

Ea: Stii ce fac eu acum?
El: Imi asculti inima cum bate.
Ea: De ce ai ghicit?
El: Pentru ca imi spuneai de fiecare data: Inima ta bate parca prea tare. O fi in regula?" sau "de ce respiri asa greu? Esti bine?" Esti o fricoasa.
Ea: Nu e adevarat. Stii ce ma bucura?
El: hmmm..nu.
Ea: Ca inima iti bate la fel:)
El zambeste.
Ea: Sa stii ca mi-a fost dor. La tine in brate e cel mai bine.
El o mangaie usor pe par, iar asta o face sa se simta in siguranta. Stia ca se va termina, ca maine vor fi la fel: prieteni...stia ca risca ca inima ei sa o ia razna, dar nu-i pasa.

A adormit asa...ca si cum nu ar fi avut nicio grija si ca si cum totul ar fi fost extrem de simplu.