sâmbătă, 16 februarie 2013

Uneori dureroase la început, amintirile sunt într-un final ceva fumos:)

Băiatului de ale cărui îmbrăţisări mi se mai face dor din când în când.

- Să ştii că înainte cu mult timp să te cunosc te-am visat.
- Da? Şi cum eram?
- Zăpăcit. Ca şi acum, de altfel.
- Mă, pe tine nu te-a mai gâdilat nimeni demult. Vino să vezi ce zăpăcit sunt acum.
Şi patul imens de la etajul 2 din blocul proaspăt înfrumuseţat cu culori primăvăratice, s-a transformat într-un câmp de luptă, luptă din care ea ştia de la început că el va ieşi câştigător. Începea să râdă încă de la pronunţarea cuvântului "gâdilat" şi greu se mai putea oprii. Deşi el ştia cât de sensibilă e la astfel de atingeri, i se părea că e mai frumoasă ca niciodată când râde şi când se chinuie să scape din strânsoarea lui, aşa că profita de moment.
- Dacă vrei să-ţi dau drumul, repetă după mine: "Eşti cel mai liniştit şi frumos baiat pe care l-am cunoscut".
- Eşti cel mai zăpăcit şi urât baiat pe care l-am cunoscut.
Şi lupta reîncepea, iar cearşafurile aveau cel mai mult de suferit, ca de fiecare dată. Din când în când, deoarece obosea, el îi imobiliza mâinile şi picioarele ca să fie sigur că nu scapă şi o întreba:
- Şi în visul ăla te băgam în seamă sau eram mai cu capul pe umeri şi îmi dadeam seama cât de urâtă eşti?
- Mă iubeai la nebunie, prostănacule!
- Serios? Şi de unde ştii că eram eu?
- După felul cum mă ţii în braţe. N-aş putea să confund asta. Şi oricât de interesant ai vrea să pari, îmbrăţişările astea te dau de gol.
- Eşti o hoaţă. Vrei să mă înmoi să-ţi dau drumul.
- Puţin îmi pasă dacă îmi dai drumul sau nu. Oricum ştiu că la sfârşit primesc îmbrăţişarea ca semn că lupta a luat sfârşit...ştiu că mă iubeşti mai mult când sunt ciufulită, iar asta implică că pot sta toată ziua în pat în timp ce tu îmi faci toate poftele. Aşa că, dragul meu, ce motiv aş avea să vreau să-mi dai drumul?
- Eşti rea.
- Eşti adorabil.
- Vino aici.
- Să ştii că e locul unde mă simt cel mai în siguranţă şi unde pot sta fără să ma gândesc la nimic.

P.S.: Nu ştiu dacă ţie îti plăceau îmbrăţişările, dar erau exact aşa cum mi le doream: nu cronometram timpul, nu mă întrebai nimic, nu mă gandeam la nimic, îţi auzeam inima cum bate şi adormeam întotdeauna fericită.