nu te preface că nu observi relația direct proporțională dintre comportamentul tău și comportamentul lui. sensibilitatea ta provoacă indiferență, insistența ta provoacă aroganță.

azi mi-e dor să visez. acum ceva timp obișnuiam să fac asta mai des, însă ceva s-a schimbat. oamenii, eu sau poate doar mi se pare.




cumva mi-am pierdut curajul. sau doar nu i-am lăsat loc suficient să se manifeste. mă simt mai puțin liberă acum, parcă e ceva ce mă preocupă mereu și nu sunt eu.




mă surprind deseori cum îmi fac prea multe griji pentru ceilalți și prea puține pentru mine. oricât de ciudat ar suna, simt că tendința de a fi foarte responsabilă mi-a furat din libertate.




a început să mă sperie încântarea oamenilor din jur pentru lucrurile pe care le fac. Astăzi cineva mi-a zis "Mulțumesc, ești fenomenală." Am zâmbit și atât, convinsă că nu de asta am nevoie. Pentru că mie îmi plac îmbrățisările și ele nu au legătură cu asta. Și totuși zi de zi fac prea puține lucruri pentru mine și prea multe pentru ceilalți.




parcă s-au înmulțit zilele în care nu mă simt nici bine nici rău, în care doar respir fără să simt că trăiesc. și am deseori senzația că e ceva temporar și că urmează să se întâmple ceva important. și adevărul e că lucrurile importante se întâmplă doar dacă le faci tu să se întâmple, iar așteptarea nu e o soluție.


dar poate de fapt totul este mult mai simplu. e ca un puzzle, iar eu văd decât imaginea finală, mi-e cumva teamă să-l stric și să-l reconstitui bucată cu bucată. dar îmi amintesc că mie îmi place drumul de fapt și o imagine finală nu ar putea să mă facă fericită. Plus că n-aș știi s-o repar dacă într-o zi s-ar strica o parte.


Visează, iar totul o să pară mult mai simplu :)

nu știu dacă există un moment culminant, decisiv sau cum vrei să-l numești. există însă sigur un moment cel puțin interesant când nu mai vrei să simți nimic pentru că nu mai vezi rostul.


și vrei să rămâi doar cu un gol, să nu te mai gândești la nimic și să nu-ți mai pese. simți cumva că ai prea multă experiență în a iubi de una singură și nu mai vrei să adaugi nici măcar puțin.


până acum ți-a fost frică să te oprești un moment și să te gândești. recunoaște că îți ocupi timpul mereu de teamă, de teamă să înfrunți adevărul. și te minți în fiecare zi că realitatea e măcar jumătate din cât visezi tu. și doar dacă te oprești un minut să te gândești îți dai seama că nu e așa...


mă întreb dacă o să fie una din alte milioane de încercări eșuate. ar putea fi. depinde doar de mine. și cumva simt că de data asta îmi pasă mai puțin.


aș putea să sper în continuare sau aș putea să mă opresc din alergat. cumva cred că drumul e important, ci nu rezultatul, dar știi care e senzația mea acum? că nici drumul nu mă mai face fericită. pentru că sincer nu dau doi bani pe rezultat. mi s-a întâmplat de multe ori să obțin rezultate pe care nu le-am țintit doar pentru că am fost foarte entuzismată de drum.


dar sunt unele drumuri în care ai nevoie să construiești și regula e că nu poți construi singur. poți începe singur, dar apar intersecții și hopuri unde mai ai nevoie de cineva. și când acel cineva îți pune piedică în loc să-ți întindă mâna s-ar putea să te descurci o dată, de două ori, poate de 3 ori de unul singur. dar apoi nu mai vezi sensul. pentru că nu ai pe cine să îmbrățisezi în momente importante, nu ai cui să-i zâmbești , nu ai nimic de fapt.


azi am ajuns într-o intersecție, iar tu ești arogant. sigur că am putere să merg mai departe, dar nu mai am chef. rar mă simt indiferentă față de ceva, dar intersecția asta nu mă mai inspiră.

Le-ai spus fluturilor că vrei să îi fotografiezi și cum sunt încântați de toate tâmpeniile pe care le spui ghici ce? Acum nu mai mănâncă, nu mai dorm și se hlizesc non-stop în timp ce vorbesc despre ce poze minunate o să le faci tu.


N-ar fi bine să le spun eu acum că asta nu o să se întâmple și să le risipesc entuziasmul? Nu, normal că nu, ar fi răspunsul oricărei persoane care nu trebuie să îi suporte. Fluturii văd doar frumosul în tot ce îi înconjoară și nu are nimeni dreptul să le arate altceva.


Să zicem că nu vreau să stric entuziasmul nimănui, dar știi ceva? O să le fac eu bagajul într-o zi și o să le spun că îi trimit într-o vacanță  extrem de provocatoare. Te asigur că nu vor avea rețineri. Nu te deranja să le cumperi periuțe de dinți, pijamale sau mai știu eu  ce jucării apărute recent. Sunt destul de pretențioși și prefer să le pun eu tot ce le trebuie în bagaj.


Nu e mare lucru să ai grijă de ei, probabil vor fi momente în care vei simți bucurie și teamă în același timp, în care vei deveni melancolic și nu îți vei da seama că semaforul s-a făcut de 3 ori verde și tu ești în același loc ca și în urmă cu 10 minute, uneori te vei surprinde că faci lucrurile haotic și că nu mai urmezi planul ăla pe care ți-l faci mereu cu o zi înainte, o să simți probabil fericire doar când cineva se apropie de tine sau tristețe când se depărtează. Uneori vei vrea mai mult și e posibil să te trezești într-o ecuație cu prea multe necunoscute pentru a o rezolva singur.


Poți să mă suni dacă nu te descurci, îți mai pot da câte un sfat în zilele mai dificile. În caz de urgență voi veni, n-ai idee cât de fericiți sunt să aibă doi oameni grijă de ei în același timp :)

poate e haotic să simți...să nu știi ce simți..să îți propui să simți mai puțin când a simți nu e despre a-ți propune.


tu nu vezi. nu vrei să vezi. mă mint că vezi, doar tu știi.

nu, nu-mi pasă așa mult că nu-mi răspunzi la mesajul de noapte bună, voiam doar să știi că mă gândesc la tine.

Și chiar dacă îmi simt sufletul ghemotoc...