Vreau să-mi regăsesc nebunia şi să vă jucaţi împreună în părul meu.

Probabil pentru că uneori nu-ţi poţi explica toate lucrurile care ţi se întâmplă...sau poate nu vrei. Probabil pentru că atunci când ţi se sădeşte o idee în cap nu mai scapi de ea până nu faci ce ai în minte. Probabil pentru că îţi place să vânezi momente de fericire, fie ele şi scurte.

Ce simţi acum? Un fel de răsfăţ care probabil îţi depăşeşte vârsta, dar îti dă o bucurie ciudată. Probabil totul se reduce la răspunsul întrebării "Eu în sufletul cui dorm?" Cu siguranţă fiecare avem un loc al nostru în care ne simţim cel mai bine. Un loc în care poţi să zici "acum chiar nu mă gândesc la nimic". Respiri ţi secundele sunt de 3 ori mai lungi. Poate că e un viciu ciudat, dar fiecare avem viciile noastre. Probabil că ar fi fost mult mai uşor ca locul meu să fie o plajă, un hamac, un colţ de cameră, o cafenea, un acoperiş de bloc, o bancă sau orice altceva...de ce nu e uşor? Pentru că locul meu e "în braţe". Şi când locul tau depinde de fapt de un om lucrurile se complica serios aş zice. Pentru că plaja o gaseşti acolo tot timpul, hamace poţi să îţi cumperi câte vrei, colţul camerei te aşteaptă tot timpul când te întorci acasă etc. Şi cu oamenii ar fi destul de uşor dacă ţi-ar fi suficient de apropiaţi sau ai avea o relaţie cu ei. Dar iarăşi treaba cu locul meu se complică. Locul meu a fost al meu, nu mai e al meu, dar e tot locul unde mă simt cel mai bine. Probabil claritatea nu prea are loc în cazul acestui subiect.

Aşa că uneori trebuie să iei anumite decizii ca să ajungi la locul tău. Şi când acest lucru se întâmplă după foarte mult timp parcă îl simţi de 10 ori mai intens ca fiind locul tău. Şi faptul că ai lipsit atât nu-l face deloc mai puţin primitor...pentru că în fond e locul tău. Şi faptul că te afli acolo face cât alte 1000 de cuvinte.

Acum nu mai e...şi probabil nu va mai fi curând. Nu contează. Ce contează de fapt? Nu ştiu. Dar ştiu că dorul nu prea poate fi păcălit de timp, ci doar înlocuit. Şi mai ştiu că singura condiţie e ca acele braţe să mă iubească la nebunie.

Nu-mi dau seama ce e mai greu acum...sa invat la control de gestiune sau sa invat sa-mi controlez fluturii :)

Uneori dureroase la început, amintirile sunt într-un final ceva fumos:)

Băiatului de ale cărui îmbrăţisări mi se mai face dor din când în când.

- Să ştii că înainte cu mult timp să te cunosc te-am visat.

- Da? Şi cum eram?

- Zăpăcit. Ca şi acum, de altfel.

- Mă, pe tine nu te-a mai gâdilat nimeni demult. Vino să vezi ce zăpăcit sunt acum.

Şi patul imens de la etajul 2 din blocul proaspăt înfrumuseţat cu culori primăvăratice, s-a transformat într-un câmp de luptă, luptă din care ea ştia de la început că el va ieşi câştigător. Începea să râdă încă de la pronunţarea cuvântului "gâdilat" şi greu se mai putea oprii. Deşi el ştia cât de sensibilă e la astfel de atingeri, i se părea că e mai frumoasă ca niciodată când râde şi când se chinuie să scape din strânsoarea lui, aşa că profita de moment.

- Dacă vrei să-ţi dau drumul, repetă după mine: "Eşti cel mai liniştit şi frumos baiat pe care l-am cunoscut".

- Eşti cel mai zăpăcit şi urât baiat pe care l-am cunoscut.

Şi lupta reîncepea, iar cearşafurile aveau cel mai mult de suferit, ca de fiecare dată. Din când în când, deoarece obosea, el îi imobiliza mâinile şi picioarele ca să fie sigur că nu scapă şi o întreba:

- Şi în visul ăla te băgam în seamă sau eram mai cu capul pe umeri şi îmi dadeam seama cât de urâtă eşti?

- Mă iubeai la nebunie, prostănacule!

- Serios? Şi de unde ştii că eram eu?

- După felul cum mă ţii în braţe. N-aş putea să confund asta. Şi oricât de interesant ai vrea să pari, îmbrăţişările astea te dau de gol.

- Eşti o hoaţă. Vrei să mă înmoi să-ţi dau drumul.

- Puţin îmi pasă dacă îmi dai drumul sau nu. Oricum ştiu că la sfârşit primesc îmbrăţişarea ca semn că lupta a luat sfârşit...ştiu că mă iubeşti mai mult când sunt ciufulită, iar asta implică că pot sta toată ziua în pat în timp ce tu îmi faci toate poftele. Aşa că, dragul meu, ce motiv aş avea să vreau să-mi dai drumul?

- Eşti rea.

- Eşti adorabil.

- Vino aici.

- Să ştii că e locul unde mă simt cel mai în siguranţă şi unde pot sta fără să ma gândesc la nimic.

P.S.: Nu ştiu dacă ţie îti plăceau îmbrăţişările, dar erau exact aşa cum mi le doream: nu cronometram timpul, nu mă întrebai nimic, nu mă gandeam la nimic, îţi auzeam inima cum bate şi adormeam întotdeauna fericită.

"Dansul este o exprimare verticală a unei dorinţe orizontale"

Zbucium
Pasiune
Dorinţă
Libertate
Curaj
Îmbrăţişare
Fericire
Moment
Teamă
Nebunie

Văd în ea un amalgan de fericiri care explodează parcă dintr-o dată...văd toate fricile mele transformate în putere şi încredere. Văd un copil ce zâmbeşte sincer şi care are în acelaşi timp puterea să acapareze totul în jurul lui. Am văzut şi teamă şi curaj în ochii ei, dar cel mai mult am văzut bucurie.

Văd în el dorinţă şi în acelaşi timp multă grijă de ea.

Văd în ochii lor pasiune şi multă sinceritate. E ca un joc de-a baba oarba în care miza e să câştige amândoi. Văd în îmbrăţişarea lor un abandon total şi multă căldură. Când mă uit la ei parcă tot răul din lume dispare şi parcă totul e libertate. Văd degajarea aia pe care o au oamenii care se ştiu bine şi sclipirea din ochii oamenilor care simt ceva nou. Nu am văzut competiţia dintre oamenii care doresc fiecare sa dovedeasca  ceva, am văzut doar 2 oameni ce vor să simtă ceva împreună.

P.S.: Am văzut mai mult de atât, dar uneori cuvintele nu pot descrie tot ce vezi :)

nu..eu zic ca mai bine ai invata sa-ti contabilizezi sentimentele si sa te gandesti de 2 ori inainte sa spui ca sunt active...numai daca te gandesti la beneficiile viitoare iti pui un semn de intrebare, ca sa nu mai zic de cat de putin le poti controla. la tine totul a inceput sa fie o iesire de resurse si toate ratele alea vor sta prost la sfarsit de an pentru ca raportul dintre efect si efort tinde mai mult spre 0.

Tren...înnorat...emeric...cel mai bun moment să te gândești la nimic...sau poate doar puțin la cât de dor îți e de o îmbrățișare care să te facă să îți pierzi capul și la o atingere de mână care încă îți mai făcea inima să bată...restul nu mai contează. Și poate că întotdeauna voi avea nevoie de astea 2 lucruri indiferent că vei fi un pierde-vară, baiatul cu zâmbet frumos din fața mea sau un tip serios îmbrăcat la costum:)

M-ai facut sa-mi amintesc de mine cea de acum 5-6 ani cand ma indragosteam prosteste de priviri...atat de rau incat n-am stare si uneori imi vine sa-ti zic pur si simplu. Si de obicei de la "a-mi veni sa fac ceva" la "a face" este doar un pas mic...lipseste doar un mic amanunt: CUM?

Ce stiu despre tine?


Ai cel mai frumos zambet din lume si inima imi sta in loc cand ma privesti (sau cel putin cand am eu impresia ca ma privesti). Fumezi. Ai un pahar verde. Iti place sa imbratisezi oamenii. Stai 3 ore pe zi in fata mea. Ai niste tricouri superbe.

P.S.: pana la idei mai concrete ma ocup cu visatul...

-Mai ai de gand sa numeri de multe ori corzile chitarii aleia?
-Daca pentru tine a canta=a numara corzile chitarii, atunci da.
-Bine, bine...aceiasi placa de nu mai stiu cati ani. Daca la 14 ani treceam cu vederea, ei bine, acum nu mai trec. Mi-as dori sa te vad si pe tine facand lucruri mai constructive.
-Cum ar fi?
-Pai stiu si eu...de exemplu iesi si tu cu o fata la film, nu mai pierde vremea. Ai 20 si ceva de ani.
-Bla, bla, bla...ce plictisitor. Un cliseu: "vrei sa iesi cu mine la film in seara asta?" La sfarsit ne sarutam ca asa ne-au invatat filmele si totul e roz. Te rog mama...
-Atunci fa altceva..mai putin plictisitor, dar numai sa nu te mai vad zdrancanind la chitara aia.
-De parca ai si avea cu cine. Parca esti oarba pe cuvant...n-ai vazut si tu cum sunt toate fetele astea..care mai de care sa-ti faca pe plac, sa iasa in evidenta..nu le suport. N-au pic de personalitate. Mai bine numar corzile chitarii decat sa pierd vremea cu o pupaza din aia.
-Silviu, mama, ma ingrijorezi. Ce e cu atitudinea asta?
-Hai mama, gata. De ajuns pentru ziua de azi. Te anunt eu cand gasesc pe cineva care sa merite sa las chitara asta. De fapt nu cand o sa gasesc, ca n-am de gand sa caut. Cand o sa apara cineva care sa ma faca sa ma opresc "din numarat".

-Care cercei crezi ca sunt mai potriviti? Astia? Sau astia?
-Oricare. Stii ca cerceii sunt mai mult domeniul tau.
-Ma rog. Mai bine sa-ti povestesc de A. Astazi i-am zis ca e nepoliticos. Daca vedeai ce fata a pus. -Oare o sa incetezi vreodata cu rautatile astea?
-Ei bine, s-ar putea. Dar stii cand? Atunci cand o sa gasesc pe cineva sa-mi raspunda. Stii ca nu-mi place sa perii oamenii si sa le spun ce vor ei sa auda.
-Sa inteleg ca printul nu trebuie sa se lase intimidat de tine daca vrea sa aiba vreo sansa?
-Exact. De aia sunt toti atat de plictisiti. Au grija sa isi spuna doar ce vor sa auda unul de la altul si uite asa apare monotonia. Stii ce-mi doresc? O iubire asa focoasa care sa ma scoata din minti si nici sa n-am timp sa-ti povestesc despre ea. Vreau fluturi darling, multi fluturi si nebunie.

Decembrie. Frig. El fumeaza nepasator in drum spre facultate. Ea nu mai stie cum sa-si incalzeasca mainile si sa ajung mai repede. Visatori. Indiferenti. Iubire. Iubire. Iubire. Toate panourile publicitare vand iubire. Nimeni nu o cumpara. Cheltuielile cu publicitatea au crescut prea mult pretul. El se gandeste ca mai bine ar fi ramas acasa sa se uite la Copiii de la 402, ea nu stie cum sa ajunga mai repede la etajul 6 pentru cursul de conta. Gandurile zboara, zboara...uneori mai sus, alteori mai jos. Fiecaruia ii lipseste ceva...poate exact celalalt sau cine stie?

18.30 Piata Romana.

Prietena ei: Mergi acasa?
Ea: Nu, ma duc sa-mi caut o esarfa si niste manusi.
Prietena ei: Scuze, dar am o programare si nu pot sa vin cu tine.
Ea: Nu-i nimic. Ma descurc. Ne vedem acasa.


18.30 Universitate.

El: Sa-mi bag picioarele. Maine e ziua lu mama si nu i-am luat nimic. Chiar trebuie sa aterizez acum intr-un magazin plin de chestii ciudate pentru femei din care nu voi stii niciodata ce sa aleg? Trebuie. Trebuie. Sigur daca ii iau un cadou dragut scap vreo 2 saptamani de cicaleala cu fetele.

Ea proba o esarfa.
El se apropie si zice: Nu te prinde culoarea asta foarte bine. Sunt sigur ca la ochii astia verzi ar merge perfect asta.
Ea(putin irascibila, desi ii cam batea inima): Sincer, nu cred ca te priveste pe tine ce esarfa imi cumpar. Ai putea sa-ti vezi de treburile tale.
El(enervant de calm si zambind): Uite facem un targ si te las in pace. O probezi pe asta pe care ti-am dat-o si daca nu iti place promit ca plec.
Ea: Fii sigur ca o probez doar ca sa dispari o data. Cum isi baga unii oameni nasul unde nu-i priveste.
In timp ce ea proba esarfa el ii zice:
-Trebuie sa recunosc ca te pricepi la cercei.
Ea:Tu chiar nu poti sa te abtii.
El: Tu esti vreodata draguta cu cei din jur?
Ea: Da, cu cei care nu intra cu buldozerul in viata mea.
El: Doamne, stiam eu ca fetele irascibile sunt adorabile.
Ea: Esti nebun?
El: Inca nu, dar nu promit nimic pentru viitor.
Ea se indreapta spre casa cu esarfa data de el pentru a o plati.
El: Ce faci?
Ea: O cumpar.
El: Pai cum asa? Iti place?
Ea: Da, trebuie sa recunosc ca e frumoasa. Dar asta nu inseamna ca noi doi mai avem ceva de vorbit. Multumesc pentru sugestie si la revedere.
El: Stiam eu. Stii ceva? Imi place de tine. Daca erai orgolioasa nu o luai. Cel putin nu de fata cu mine. Felicitari pentru caracter.
Ea: Bla, bla, bla.
El: Starbucks?
Ea: Poftim?
El: Ochii tai imi zic ca da.
Ea: Doar pentru ca ai avut curajul sa-mi zici ca nu-mi sta bine cu prima esarfa.
El: Cred ca noi doi ne vomi iubi cel putin atat de mult pe cat ne certam.
Ea a inceput sa rada.