De cele mai multe ori e interesant. Uneori e ca un fel de confirmare, alteori mă zbat să ajung la timp. E liniște...poate o singuranță a cărei trăsătură de bază este nebunia.

Nu mai mi-e frică demult și puterea mea nu are nicio legătură cu faptul că mă faci să mă simt slabă uneori.

Acum  sunt singura care mai crede. Știi cât de puternic te simți când realizezi că ești doar tu și acel ceva în care nu mai crede nimeni?

Știi cât de alunecos devine totul când închizi pentru o secundă ochii?

Îmi place să visez și să te doresc în egală măsură. Nu reacționez la argumente și m-am plictisit de motive. N-ai suflet în care să dorm? Poate ar trebui să îți cumperi.
Nu-ti place să faci lucruri pentru că trebuie? Poate ar trebui să nu le mai vezi ca pe o obligație, ci ca pe o plăcere.


Uneori alerg, alteori mă opresc, deseori uit să respir.


Din când în când mă întreb dacă e egoism, dar concluzionez imediat că n-are legătură.
Știi ce e diferit? Că n-am mai avut niciodată emoții. Si știi ce e liniștitor? Că ai puterea să le alungi instant.


Când nu mă gândesc la nimic simt cumva un fel de abandon de care fugi. Știi ce e fericirea pentru mine? Să îmi pictezi degetele de la picioare cu acuarele ca și cum ai construi lumea la care visezi :)


Știi de ce fug oamenii de fericire? Pentru că le e frică. Știi de ce nu îmi e frică? Pentru că am încredere în tine.


Știi ce îmi place cel mai mult la tine? Că nu ești aproape niciodată de acord cu mine si că ai o privire expresivă.


Oamenii nu mai au răbdare si îi înțeleg intr-un fel. Ce nu înțeleg eu este de ce nu au curaj si de ce lasă orgoliul să le conducă viața. Dacă aș avea puterea să schimb ceva la oameni i-as convinge să renunțe la orgoliu si să se iubească. Azi, pentru că mâine s-ar putea să nu mai aibă ce.

Știri de ultimă oră

Transmisiune în direct din sufletul ei

A picat din nou testul de ignoranță, deși susținea că de data asta chiar a exersat. Își expune prea mult sentimentele și ține prea mult la cei din jur. Simte constant nevoia de afecțiune și da, e alintată de multe ori :) Este expusă zilnic la un risc crescut de a se atașa de oameni, doar că în cazul ei riscul nu e direct proporțional cu câștigul.

Ea visează la nebunie, răsfăț și la confortul ăla implicit pe care îl simte în preajma lui.


Transmisiune cu camera ascunsă din sufletul lui

Este mereu premiant la ignoranță și nici măcar nu trebuie să depună vreun efort în acest sens. Este foarte selectiv și nu-și arată sentimentele decât când e cazul și într-o măsură extrem de bine cântărită. A învățat să nu-și mai proiecteze sentimentele pe oameni, iar riscul de a face dependențe e cam cât riscul obligațiunilor de stat. 

Deși poate nu vizibil, are și el nevoie de atenție. Nu e atât de evident ca la ea, dar îi place și lui să fie răsfățat.

Transmisiune întreruptă din cauza fluturilor care au început să se agite deoarece nu au în sufletul cui să doarmă

.

1. Dezorientare
2. Determinare
3. ...
4. ...
5. Dependență

Ar trebui să ştii că după ce faci pe cineva să râdă cu atâta poftă nu poţi pleca aşa pur şi simplu.

Despre mostre de fericire

Cred că vrei să descoperi un soi de strategie de marketing încă nebănuită şi neînţeleasă de oameni. Nu mi-e foarte clar care e miza, dar ceva nu se leagă în capul meu.


arunci mostre de fericire, dispari, probabil te bucuri că mostre au avut succes, le ascunzi si trăiești cu satisfacția că oamenii ar mai vrea si nu au de unde să ia.


deții monopolul pe sentimentele ei si te comporți de parcă ar mai fii ceva dincolo de monopol, ceva încă nedescoperit si ești hotărât să descoperi cu orice preț despre ce e vorba.


să fie egoismul atât de mare încât să simți doar nevoia de validare? Oare e totul despre a demonstra că poti si a te opri acolo?


gândește-te cum ar fi să fii de partea cealaltă :)

Uneori parcă ți-e frică de ceva.

Alteori mi se pare că te iubesc prea mult.

Uneori mă întreb ce e în mintea ta.

Alteori îmi doresc să te îmbrățișez.

Uneori nu-ți pasă.

Alteori îmi pasă.

Uneori îți citesc fericirea pe față.

Alteori vreau să dispar.

Uneori ești rău.

Alteori sunt bună.

Uneori îmi provoci imaginația.

Alteori te urăsc.

Uneori îmi zici că sunt o copilă.

Alteori te doresc.

Deseori mă liniștește să te știu în preajmă.

Alteori parcă fugi de mine.

Uneori ți-aș zâmbi tot timpul.

Alteori ești misterios.

Uneori sunt prea sinceră.

Alteori parcă vrei doar să mă superi.

Uneori te ascult.

Alteori nu vorbești.

Uneori mă apropii.

Alteori te depărtezi.

Uneori mi-e frică.

Alteori îmi dai încredere.

Uneori aș muta munții din loc.

Alteori îmi tai aripile.

Uneori eu.

Alteori tu.

Deseori niciunul.

Pentru că şi defectele au nevoie de oameni

Nu..clar nu. de data asta nu mai vorbim despre regrete şi fericire cumpărată. Defectele tale par un subiect mult mai de interes.

Egoist, ironic, individualist, nesuferit, arogant, uneori tăios, indiferent, enervant - sunt doar câteva dintre atributele care îţi creionează complexitatea. Nu, nu e de bine, dar e despre farmecul tău.

Zâmbesc şi nu mă mai supăr. Poate e despre alegeri, destin sau sincronizare, poate e despre nimic sau poate despre mine.

Nu toate lucrurile au sens şi nu toţi oamenii îşi trăiesc povestea. A devenit liniştitor şi nu mai îmi e teamă.

Unii oameni îmi zic că mi se tatuează un zâmbet pe faţă când te văd, deseori îl resimt şi eu. Nu, nu-mi mai pasă.

Zic să fim buni şi să facem bine :) Pentru mine defectele tale sunt un scut şi nu le iau niciodată în serios. Îmi place să văd doar ce e bun în oameni şi să mă îndrăgostesc de defectele lor. Nu mă satur niciodată.

P.S.: Don't stop to make me laugh :)

incurabile. Acesta este cuvântul care definește cel mai bine sentimentele mele fată de tine.


aseară am visat că mă țineai de mână si parcă am trăit cea mai intensă fericire pe care o poti trăi într-un vis.


mi-am dat seama că nu mai pot sa te cumpăr mult timp cu atenții pentru că mă mint pe mine. Mă mint pe mine că îți pot provoca fericire când de fapt fericirea ta e stârnită de niște lucruri care au indirect legătură cu mine.


poate nu e cel mai plăcut sentiment, dar trebuie să recunosc ca fericirea asta cumpărată nu o sa-mi cumpere si fericirea mea.


tu esti bună, eu sunt rău - ar fi fost jocul ideal dacă tu ai putea să vezi si dincolo de el. Dar adevărul e ca doar eu sper că vezi, când de fapt nu e asa.


îți dau perfectă dreptate pentru că stiu că atunci când nu e, nu e.


să te mândrești cu faptul că în preajma ta m-am simțit cea mai bună variantă a mea si nu de puține ori am simțit că as fi putut sa mut munții din loc dacă m-ai fi lăsat.


poate e si putin egoism in refuzul meu de a renunța pentru ca de fapt nu renunț la tine, ci la cum ma simțeam in preajma ta.


da, ești amuzant, inteligent si îmi stârnești deseori imaginația. În același timp esti foarte individualist si nu pot să spun că mi-ai arătat vreodată afecțiune. Poate doar am stors-o eu în imaginația mea din gesturi ale tale care de fapt aveau altă menire.


nu stiu ce naiba a fost în capul tău sa-mi spui ca te-ai simțit bine când am ieșit. Poate a fost doar politețe față de un copil nevinovat asa cum mă vezi tu, dar ale naibii de cuvinte dacă nu mi-au răsunat mult timp în cap.


singurul regret pe care îl am e că nu m-ai lăsat să dorm în sufletul tău. Desi în mod sigur fără urmări, ar fi fost o experiență interesantă pentru colecția mea de suflete adăpost.

Băiatului care mi-a arătat că şi gleznele iubesc masajul (sau doar ele :D)

Nu-mi mai amintesc primii fluturi, dar ştiu foarte bine că încercam să-i pitesc de tine. Nu-mi mai amintesc gândurile ce-mi alergau haotic prin cap, dar ştiu că mă intimidai când erai foarte serios. Nu-mi mai amintesc multe lucruri, dar ştiu perfect câtă încredere în mine puteai să-mi dai.  Îmi amintesc însă când m-ai îmbrăţişat prima dată şi pot spune că a fost din tot sufletul.


P.S.: Adevărul e că mi-e greu să scriu despre el, habar nu am de ce.

Poate iarna îmi va îngheţa dorul

Băiatului a cărui îmbrăţişare încă o mai simt în mine.

Ningea...atât de abundent încât îi amintea de copilărie, doar că libertatea din suflet era acum înlocuită de ceva apăsător. Nu se gândea la nimic. S-a îmbrăcat mecanic. Era 2 noaptea. Încerca să-şi stăpânească tremuratul. A refuzat să spună unde se duce. Nu plângea. A coborât încet scările, ca şi cum nu se grăbea nicăieri. A deschis uşa şi deşi îi venea să alerge şi-a ghidat paşii natural. Deşi poate subconştientul ei ştia ce va urma, nu se gândea la asta. A ajuns în faţa lui, l-a privit câteva secunde ezitant fără să spună nimic, apoi s-a afundat în braţele lui. A strâns-o atât de tare, încât avea impresia că o să se sufoce, dar acolo simţea că e cel mai sigur loc de pe pământ pentru ea. Zeci de minute nu a fost decât să-i respire parfumul, ghemuită în sufletul lui. Nu şi-au spus nimic. Parcă din când în când o mai mângâia pe păr. Reflectorul din curte şi ninsoarea aia abundentă îţi dădea impresia că te uiţi la un film.

După mai mult timp, el i-a spus calm: "Trebuie să ne despărţim. Nu vreau să te fac să suferi, iar dacă o să continuăm această relaţia, acest lucru e inevitabil." Ea a ascultat fără să aibă nicio reacţie. A rămas acolo neclintită la el în braţe ca şi cum nu i-ar fi spus nimic, ca şi cum cuvintele alea mai au de străbătut mii de km până să ajungă la ea. Nu a plâns. Nu s-a răzvrătit.  Cuvintele lui răspicate, nu mai dădeau cale de întoarcere. Nu mai gândea. L-a întrebat totuşi: "Cum poţi să ştii de acum că o să mă faci să sufăr în viitor?" Explicaţiile lui nu erau prea convingătoare, dar nu mai avea putere să afle mai multe. Au mai rămas acolo...nu ştiu exact cât. La un moment dat şi-au dat drumul şi fiecare a plecat în direcţia lui. Fără să se certe. Fără să se urască. Paşii ei erau la fel ca atunci când a coborât, doar că milioane de lacrimi îi umpleau acum obrajii. Şi-a luat pijamalele groase, s-a pus în pat şi a adormit imediat. Ea nu ştie să piardă oameni şi nici nu vrea să înveţe.

Şi începând de a doua zi ea a început să ia lecţii de cum să transformi dragostea în prietenie. A reuşit? Aparent da, însă adevărul e că a devenit foarte bună la a-şi stăpâni dorinţa să-l îmbrăţişeze de fiecare dată când îl vede.