Stiu...e un test...pot sau nu pot sa-mi inving lacrimile...
pot, dar asta nu ma impiedica sa urasc, sa dispretuiesc, sa am un gust amar...Sti? Am prins gustul fericirii...dar nu stiam ca poate fi umbrita atat de usor...speram sa ramana a mea, in sufletul meu..era prea frumos...oamenii nu stiu sa traiasca...se jignesc intre ei cu prima ocazie, spun vorbe care dor atat pt ei cat si pt cei din jur...Deabia astept sa plec...departe...sa nu mai am nicio legatura...imi vine sa imi arunc telefonul sa nu ma mai sune nimeni...vreau sa fiu egosita...sa nu imi mai pese...m-am saturat de minciuni...as vrea sa strang toti oamenii intr-un loc si sa le explic ca viata e simpla, sa ii rog sa inceteze cu ura, cu jignirile...vreau sa ii invat sa fie fericiti...sa se iubeasca...nici eu nu stiu, dar vreau sa ii invat pe ei...ce naiva sunt...

Fericire

Pana acum nu mi-a explicat nimeni ce e fericirea...am auzit ceva cum ca ar putea fi cumparata...altii spun ca nu exista...ar putea fi opusul tristetii...am mai auzit ca fericirea nu tine mult...ca e trecatoare...uneori am impresia ca oamenii nu-si doresc sa fie fericiti. Cred asta deoarece uitandu-ma in jur am constatat ca majoritatea crede ca fericirea nu e pt toti, ca e scumpa, ca trebuie sa ai bani sau o persoana care sa te iubeasca ca sa o poti obtine.
Pentru mine fericirea are mii de forme. Poate fi un zambet, o imbratisare, o atingere, un vis implinit...fericire e cand primesti un cadou sau cand daruiesti...Fericirea este un rasarit sau un apus...marea...o plimbare pe plaja...o floare...o stea cazatoare...o aminite...Poti fi fericit cand dansezi, canti, pictezi, faci fotografii sau orice alt lucru care iti place.Fericirea poate fi o persoana pe care o iubesti sau un prieten adevarat. Fericirea poate fi o privire... o bataie cu zapada. Fericire e cand stai in hamac si bei Redd's sau cand privesti stelele. Fericirea poate fi o impacare sau cand cineva vine si iti stergere lacrimile. Fericirea poate fi in alte mii de lucruri care nu imi vin acum in minte, dar cel mai important: fericirea e in sufletul fiecaruia dintre noi si poate fi hranita cu lucruri marunte.
Fericirea nu costa pt ca nu e de vanzare. Pentru tine ce e fericirea?

:)

Ma linisteste sa privesc stelele...in seara asta sunt mai frumoase decat oricand. Sau nu...cred ca de fapt ele sunt la fel ca de obicei...numai ca le vad eu altfel:)Astazi am facut poze...si mi-a facut bine. M-a ajutat sa ma apropii de mine.

Tot eu

Inima: Auzi, ai si tu 2 minute libere? Vreau sa vorbim...
Eu: Nu, pentru tine n-am. Stiu deja ce prostii o sa-mi spui: ca ti-e dor de nu stiu cine,ca ti-a placut nu stiu ce zambet si alte prostii de ale tale.
Inima: Prostii? Ai uitat ca lucrurile astea, pe care tu le numesti prostii acum, ti-au hranit fericirea?
Eu: Ce fericire ma? Ai innebunit? Mi-au hranit lacrimile poate. Dar sti ceva? Chiar n-am chef. Du-te si tu si plange-te altcuiva.
Inima: Daca as fi avut unde as fi plecat demult. Nu te mai recunosc...ai devenit indiferenta, razi fara motiv in situatii in care altadata ai fi plans.
Eu: Asa si? Ce te intereseaza pe tine? Daca tie iti place sa suferi, n-ai decat. Eu m-am saturat. Scuza-ma ca iti vorbesc asa..poate nu meriti. Adevarul e ca daca nu ai fi fost tu nu as fi putut sa traiesc toate momentele frumoase de pana acum, nu as fi simtit fluturi in stomac si nici nu m-as fi indragostit de zambete. Insa intelege un lucru...nu mai pot fi ca inainte si nici tu nu ar trebui sa fi. Ma uit la tine si nu pot sa cred ca dupa toate lacrimile ai ramas la fel de naiva.
Inima: Se vede ca nu ma cunosti. Inainte stateam mult de vorba, eram cele mai bune prietene. Si nu, nu am rams aceeasi. Crede-ma ca am invatat multe lucruri in ultima perioada, dar asta nu inseamna ca nu mai am incredere in oameni, ca mi-e teama de orice si ca sunt indiferenta asa cum esti tu. Eu zic ca am putea ajunge la un punct comun si ar fi mai bine pt amandoua.
Eu: Da...crede-ma ca fac toate astea din teama...nici macar eu nu stiu daca fac bine.
Inima: Nu iti face griji. Desi te-ai distantat de mine te cunosc mai bine decat oricine pe lumea astea si stiu ca nu iti este usor. Asta este si motivul pentru care incerc sa ma apropii din nou de tine. Nici mie nu mi-e usor.
Eu: Stiu. Si iarta-ma ca am fost egoista. Tot timpul eram constienta de ceea ce iti doresti, dar teama a fost mereu prea mare, dorinta de a fi indiferenta.Si imbratisarea aia ti-am rapit-o. Dar stiu ca o sa ma ierti.
Inima: Bine, hai ca te iert. Desi nu prea meriti:)
Eu: Deci, suntem din nou prietene?
Inima: Da, dar sa vedem cat o sa reziste. La prima deceptie o sa-mi strigi ca ma urasti si ca nu o sa ma mai asculti niciodata.Dar te cunosc, esti impulsiva. Stiu ca de fapt nu gandesti asta si ca ti la mine.
Eu: Ma bucur ca sti toate lucrurile astea. Sti ca ador sa fiu inteleasa fara sa dau explicatii:)
Inima: Mie mi-e cam somn. Tie nu?
Eu: Pai nu prea, ca am baut un frappe azi! Dar tu du-te sa dormi. Noapte buna!
Inima: Noapte buna! Si las-o mai usor cu frappe-ul. Sti ca imi face rau:)

Zambind unei amintiri

Intra, se opreste, ma priveste(sau poate doar mi s-a parut) si intreaba: "Carmen a trecut azi pe aici?". Respir, imi linistitesc inima, zambesc si raspund: "Nu." Pleaca, iar eu ma chinui sa ma ridic pe varfuri sa-l mai vad o data prin geam. Eram aproape sigura ca nu avea niciun motiv sa intrebe de Carmen..Sa fi fost doar un pretext? Daca da, atunci pt ce?

Sti?Am chef sa ma mintA chef sa cred ca a intrebat ca sa ma bage in seama. Si ce daca nu e adevarat? Putin imi pasa. Momentul a fost al meu si imi hraneste zambetul de acum. Amintirea lui imi tine de urat in seara asta goala si nu-mi da voie sa fiu trista. E doar la 2 km departe si totusi mi se pare ca face parte din alta lume. Poate ca nici nu m-a observat, dar totusi tind sa cred ca il voi reintalni. Nu l-am atins dar cred ca as incepe sa tremur daca as face-o. Nu mi-a zambit, dar cred ca are cel mai frumos zambet din lume. Nu am facut cunostinta, dar vreau sa il cheme...Andrei.

Mi-e dor de Fat-Frumos...diminetile mele nu mai sunt jucause si nu mai am nici motiv sa zambesc...Vreau in brate la Fat-Frumos...Cati fluturi in stomac provocau acel zambet de copil naiv...cu toate ca Fat-Frumos nu era un copil...Simplul gest de a ma lasa sa trec in fata...banalul loc liber din stanga lui pe care am refuzat sa il ocup la inceput...o strangere de mana...momente in care paseam la cativa metri de el si il surprindeam cand se intorcea sa ma priveasca...nu stiu daca mi-e dor de el neaparat...poate ca mi-e dor de ce eram eu in preajma lui...de faptul ca zambeam...ca imi hranea intreaga zi...da...mi-e dor de mine.

Fara cuvinte

Strada...multa agitatie...fiecare persoana cu treaba ei...agitata poate pentru o problema care nici nu exista...zambete aproape inexistente...priviri reci...aproape rautacioase...ca si cum le-ai fi gresit cu ceva acelor persoane pe care nici nu le cunosti...zambesti binevoitor si mergi mai departe.Aproape pe fiecare strada principala...cersetori...bagi mana in buzunar si le intinzi un ban...te-ai obisnuit...ai incetat sa te mai intrebi DE CE?Insa ajungi pe un culoar ce face legatura dintre doua strazi...si ramai socat. Poate ca daca nu era in plina vara, la temperaturi de peste 30 grade Celsius nu era ceva neobisnuit...dar ganditi-va putin. Acolo era o batranica care atunci cand am trecut pe langa ea m-a intrebat daca vreau sa cumpar sosete din lana....da..ati citit bine.La peste 30 grade Cesius acea batranica vindea sosete din lana...m-a impresionat profund...regret ca nu am cumparat o pereche, dar cu siguranta ca daca o s-o mai intalnesc am s-o fac...consider ca un om poate face asta doar din disperare...atunci cand nu mai ai solutii...si totusi este de apreciat ca nu cersea...iti oferea ceva in schimbul banilor. Ma gandeam cate persoane din toata acea multime agitata si-ar fi cumparat sosete din lana in acea zi...cu siguranta foarte putini sau poate chiar nimeni...mi-a fost mila...si din nou am mai primit o lectie...din nou mi-am dat seama ca de fapt eu duc o viata fericita...si ca lucrurile pe care eu le numesc probleme sunt de fapt prostii...Daca o s-o intalniti vreodata pe batranica cumparati o pereche de sosete...

Anotimp perfect

Mestec guma si ma gandesc la anotimpul ideal...i-am promis ca o sa inventez unul. Trebuie sa recunosc ca nu va fi chiar atat de usor pe cat imi imaginam.
Hmmm...cu ce sa incep?Mi-a venit o idee...Anotimpul ideal trebuie de fapt sa aiba 4 parti. La altitudini intre 0-200m sa fie mereu vara pentru a putea merge la mare oricand. La 200-500m sa fie primavara pentru a putea gasi flori pe deal tot timpul. La 500-1000m as prefera sa fie toamna pentru ca padurile de foioase sa formeze un frumos joc de culori permanent. Bineinteles ca la peste 1000m trebuie sa fie iarna pentru a putea merge la schi tot timpul, plus ca brazii nu sunt afectati de temperaturile scazute, asa ca pot ramane verzi mereu.
Cred ca prin aceasta repartitie am rezolvat problemele tehnice sa zic asa...
Oamenii...e simplu...ar fi cu totii fericiti.Poate ca va intrebati daca nu se vor satura sa traiasca mereu in acelasi anotimp...nici nu am zis asta...nu ar fi corect fata de ei...fiecare va avea o casa in fiecare dintre cele 4 zone astfel incat vor putea locui unde doresc in functie de dispozitie.
Sa fiu sincera m-am gandit sa aleg unul dintre cele 4 anotimpuri pentru a domina toata lumea, insa cand a trebuit sa fac asta mi-a fost pur si simplu imposibil. Mi-am dat seama ca fiecare are ceva special si ca nu pot alege. Daca alegeam vara cum ne mai bateam noi cu zapada? Sau daca alegeam iarna cum ne mai plimbam noi desculti pe plaja? Asa ca am gasit solutia asta...nu stiu daca este cea mai buna, insa cred ca este eficienta,
Asa...sa ne mai ocupam de cateva detalii...vantul...va batea doar cu conditia sa imprastie iubire...ploaia...picaturile ei vor fi numai lacrimi de fericire...Luna va fi protectoarea indragostilor, iar Soarele ii va mangaia mereu cu razele lui...Stelele vor putea fi culese si daruite persoanei pe care o iubesti. Ceata va fi cea care le va oferi intimitate oamenilor si nu va avea voie sa apara in locuri in care ar putea dauna.
Si cel mai important lucru...acest anotimp trebuie sa il petrec cu tine.:)

Nu se poate

Nu se poate...ce sec..ca si cum eu nu eram acolo pentru ca imi doream cu adevarat...parca atunci cand iti doreai ceva tot universul conspira la realizarea dorintei tale...cred ca azi a fost ocupat sau era obosit si dormea...important e ca nu a fost prezent."te vei obisnui", "e mai bine acolo", "o sa ai colegi noi"...dar cu mine cum ramane?In zilele de miercuri nu ma voi mai trezi cu aceeasi placere sa ajung la orele de mate...si nici nu voi mai zambi.Nu va mai fi nimeni in spatele meu care sa inteleaga ce vreau sa spun citindu-mi pe fata...atunci cand voi fi suparata sau voi plangenu va mai fi nimeni langa mine...cel mai probabil va trebui sa ascund...caietele vor fi mai seci...iar eu mai indiferenta...merci ca ai fost acolo azi:)sper ca va fi si peste un an la fel...

Nepasare

Era prea simplu...sa fie adevarat:)Dar ce mai conteaza acum?Stelele vor ramane aceleasi, Luna la fel...mai mult ca sigur ca nici vantul nu se va sinchisi sa isi schimbe macar sensul...ploaia nu va fi nici mai rece, nici mai calda...marea nu se va muta din loc...nici lucrurile din "Ideal" nu vor da buzna sa mi se intample...visele vor fi aceleasi(prea marete)...nici timpul nu va putea fi dat inapoi sau macar oprit in loc...nu voi putea transforma lunile in ani...si nici secundele in minute...masina lui Fat-Frumos nu va merge nici ea cu mai mult de 1km/an ca sa ajunga la mine...nici tristetea nu isi va sacrifica viata ca sa fiu eu mereu fericita...stafidele nu vor disparea nici ele de pe pamant...si nici nu vor fi toti oamenii buni...A zis mai demult cineva o chestie desteapta: "Lumea nu se va opri in loc pt durerea ta."Asa ca...zambetul meu de ce ar disparea?va ramane si el pe buze..poate mai stralucitor decat ieri...in fond...nu am descoperit decat cea ce stiam deja...