.

1. Dezorientare
2. Determinare
3. ...
4. ...
5. Dependență

Ar trebui să ştii că după ce faci pe cineva să râdă cu atâta poftă nu poţi pleca aşa pur şi simplu.

Despre mostre de fericire

Cred că vrei să descoperi un soi de strategie de marketing încă nebănuită şi neînţeleasă de oameni. Nu mi-e foarte clar care e miza, dar ceva nu se leagă în capul meu.


arunci mostre de fericire, dispari, probabil te bucuri că mostre au avut succes, le ascunzi si trăiești cu satisfacția că oamenii ar mai vrea si nu au de unde să ia.


deții monopolul pe sentimentele ei si te comporți de parcă ar mai fii ceva dincolo de monopol, ceva încă nedescoperit si ești hotărât să descoperi cu orice preț despre ce e vorba.


să fie egoismul atât de mare încât să simți doar nevoia de validare? Oare e totul despre a demonstra că poti si a te opri acolo?


gândește-te cum ar fi să fii de partea cealaltă :)

Uneori parcă ți-e frică de ceva.

Alteori mi se pare că te iubesc prea mult.

Uneori mă întreb ce e în mintea ta.

Alteori îmi doresc să te îmbrățișez.

Uneori nu-ți pasă.

Alteori îmi pasă.

Uneori îți citesc fericirea pe față.

Alteori vreau să dispar.

Uneori ești rău.

Alteori sunt bună.

Uneori îmi provoci imaginația.

Alteori te urăsc.

Uneori îmi zici că sunt o copilă.

Alteori te doresc.

Deseori mă liniștește să te știu în preajmă.

Alteori parcă fugi de mine.

Uneori ți-aș zâmbi tot timpul.

Alteori ești misterios.

Uneori sunt prea sinceră.

Alteori parcă vrei doar să mă superi.

Uneori te ascult.

Alteori nu vorbești.

Uneori mă apropii.

Alteori te depărtezi.

Uneori mi-e frică.

Alteori îmi dai încredere.

Uneori aș muta munții din loc.

Alteori îmi tai aripile.

Uneori eu.

Alteori tu.

Deseori niciunul.

Pentru că şi defectele au nevoie de oameni

Nu..clar nu. de data asta nu mai vorbim despre regrete şi fericire cumpărată. Defectele tale par un subiect mult mai de interes.

Egoist, ironic, individualist, nesuferit, arogant, uneori tăios, indiferent, enervant - sunt doar câteva dintre atributele care îţi creionează complexitatea. Nu, nu e de bine, dar e despre farmecul tău.

Zâmbesc şi nu mă mai supăr. Poate e despre alegeri, destin sau sincronizare, poate e despre nimic sau poate despre mine.

Nu toate lucrurile au sens şi nu toţi oamenii îşi trăiesc povestea. A devenit liniştitor şi nu mai îmi e teamă.

Unii oameni îmi zic că mi se tatuează un zâmbet pe faţă când te văd, deseori îl resimt şi eu. Nu, nu-mi mai pasă.

Zic să fim buni şi să facem bine :) Pentru mine defectele tale sunt un scut şi nu le iau niciodată în serios. Îmi place să văd doar ce e bun în oameni şi să mă îndrăgostesc de defectele lor. Nu mă satur niciodată.

P.S.: Don't stop to make me laugh :)

incurabile. Acesta este cuvântul care definește cel mai bine sentimentele mele fată de tine.


aseară am visat că mă țineai de mână si parcă am trăit cea mai intensă fericire pe care o poti trăi într-un vis.


mi-am dat seama că nu mai pot sa te cumpăr mult timp cu atenții pentru că mă mint pe mine. Mă mint pe mine că îți pot provoca fericire când de fapt fericirea ta e stârnită de niște lucruri care au indirect legătură cu mine.


poate nu e cel mai plăcut sentiment, dar trebuie să recunosc ca fericirea asta cumpărată nu o sa-mi cumpere si fericirea mea.


tu esti bună, eu sunt rău - ar fi fost jocul ideal dacă tu ai putea să vezi si dincolo de el. Dar adevărul e ca doar eu sper că vezi, când de fapt nu e asa.


îți dau perfectă dreptate pentru că stiu că atunci când nu e, nu e.


să te mândrești cu faptul că în preajma ta m-am simțit cea mai bună variantă a mea si nu de puține ori am simțit că as fi putut sa mut munții din loc dacă m-ai fi lăsat.


poate e si putin egoism in refuzul meu de a renunța pentru ca de fapt nu renunț la tine, ci la cum ma simțeam in preajma ta.


da, ești amuzant, inteligent si îmi stârnești deseori imaginația. În același timp esti foarte individualist si nu pot să spun că mi-ai arătat vreodată afecțiune. Poate doar am stors-o eu în imaginația mea din gesturi ale tale care de fapt aveau altă menire.


nu stiu ce naiba a fost în capul tău sa-mi spui ca te-ai simțit bine când am ieșit. Poate a fost doar politețe față de un copil nevinovat asa cum mă vezi tu, dar ale naibii de cuvinte dacă nu mi-au răsunat mult timp în cap.


singurul regret pe care îl am e că nu m-ai lăsat să dorm în sufletul tău. Desi în mod sigur fără urmări, ar fi fost o experiență interesantă pentru colecția mea de suflete adăpost.

Băiatului care mi-a arătat că şi gleznele iubesc masajul (sau doar ele :D)

Nu-mi mai amintesc primii fluturi, dar ştiu foarte bine că încercam să-i pitesc de tine. Nu-mi mai amintesc gândurile ce-mi alergau haotic prin cap, dar ştiu că mă intimidai când erai foarte serios. Nu-mi mai amintesc multe lucruri, dar ştiu perfect câtă încredere în mine puteai să-mi dai.  Îmi amintesc însă când m-ai îmbrăţişat prima dată şi pot spune că a fost din tot sufletul.


P.S.: Adevărul e că mi-e greu să scriu despre el, habar nu am de ce.

Poate iarna îmi va îngheţa dorul

Băiatului a cărui îmbrăţişare încă o mai simt în mine.

Ningea...atât de abundent încât îi amintea de copilărie, doar că libertatea din suflet era acum înlocuită de ceva apăsător. Nu se gândea la nimic. S-a îmbrăcat mecanic. Era 2 noaptea. Încerca să-şi stăpânească tremuratul. A refuzat să spună unde se duce. Nu plângea. A coborât încet scările, ca şi cum nu se grăbea nicăieri. A deschis uşa şi deşi îi venea să alerge şi-a ghidat paşii natural. Deşi poate subconştientul ei ştia ce va urma, nu se gândea la asta. A ajuns în faţa lui, l-a privit câteva secunde ezitant fără să spună nimic, apoi s-a afundat în braţele lui. A strâns-o atât de tare, încât avea impresia că o să se sufoce, dar acolo simţea că e cel mai sigur loc de pe pământ pentru ea. Zeci de minute nu a fost decât să-i respire parfumul, ghemuită în sufletul lui. Nu şi-au spus nimic. Parcă din când în când o mai mângâia pe păr. Reflectorul din curte şi ninsoarea aia abundentă îţi dădea impresia că te uiţi la un film.

După mai mult timp, el i-a spus calm: "Trebuie să ne despărţim. Nu vreau să te fac să suferi, iar dacă o să continuăm această relaţia, acest lucru e inevitabil." Ea a ascultat fără să aibă nicio reacţie. A rămas acolo neclintită la el în braţe ca şi cum nu i-ar fi spus nimic, ca şi cum cuvintele alea mai au de străbătut mii de km până să ajungă la ea. Nu a plâns. Nu s-a răzvrătit.  Cuvintele lui răspicate, nu mai dădeau cale de întoarcere. Nu mai gândea. L-a întrebat totuşi: "Cum poţi să ştii de acum că o să mă faci să sufăr în viitor?" Explicaţiile lui nu erau prea convingătoare, dar nu mai avea putere să afle mai multe. Au mai rămas acolo...nu ştiu exact cât. La un moment dat şi-au dat drumul şi fiecare a plecat în direcţia lui. Fără să se certe. Fără să se urască. Paşii ei erau la fel ca atunci când a coborât, doar că milioane de lacrimi îi umpleau acum obrajii. Şi-a luat pijamalele groase, s-a pus în pat şi a adormit imediat. Ea nu ştie să piardă oameni şi nici nu vrea să înveţe.

Şi începând de a doua zi ea a început să ia lecţii de cum să transformi dragostea în prietenie. A reuşit? Aparent da, însă adevărul e că a devenit foarte bună la a-şi stăpâni dorinţa să-l îmbrăţişeze de fiecare dată când îl vede.

Nu ştiu dacă mi-am pierdut inspiraţia sau doar am obosit să controbăi printre amintiri şi să tot ridic în slăvi iubirea asta  ce ţi-o port şi pe care nu o meriţi. Dar ce vorbesc eu aici de meritat? Până la urmă nici nu ştiu cum mai e cu iubirea asta...cred că pur şi simplu te alegi cu ea pe cap cu slabe şanse să o alungi când vrei tu. Se ţine scai de tine şi dacă eşti puţin norocos, se ţine şi altcineva scai de ea, dacă nu, trebuie să-i accepţi toanele toată ziua. Şi cum tu te-ai cam descotorisit de iubirea asta  a noastră, acum stau şi îi duc eu de grijă toată ziua. Şi bine ar fi fost dacă aş fi educat-o eu de la început...dar nu. Atunci când eu încercam să fiu dură cu ea să nu o ia razna, tu o răsfăţai liniştit cu îmbrăţişările tale. N-ai învăţat până la vârsta asta că nu trebuie să le faci toate poftele copiilor că apoi îţi sar în cap? Cam aşa e şi cu iubirea. Ai băgat-o cu nasul în miere şi apoi ai dispărut, fără să-ţi pese că e o treabă de doi oameni să fie ţinută în frâu. Măcar de o luai cu tine sau îi făceai orice altceva..dar să o laşi aşa pe capul meu...răsfăţată şi veşnic nemulţumită că nu te mai vede dimineaţa, a fost o cruzime dragule, nu te supăra că-ţi spun.Şi ce crezi că dacă mai vii din când în când să o vezi, rezolvi ceva? De fapt îţi spun eu cum stă treaba...sare în sus când te vede, iar atunci când pleci mă zăpăceşte pe mine că de ce ai plecat, că de ce nu ştiu ce, de parcă eu aş fi vinovată. Şi iar mă chinui nu ştiu câte zile să o aduc pe drumul cel bun, să-i găsesc de lucru să mai uite de tine, până când apari iar. Ce crezi că nu ştiu că îţi dă mesaje pe ascuns când nu sunt atentă şi apoi tu mă suni ca să pară că vine iniţiativa de la tine? M-am săturat de copilărerile voastre...data viitoare o să-i împachetez eu frumos toate lucrurile, că şi aşa a venit vacanţa, şi o să ţi-o dau să mai stea şi la tine. Nu cred că o să te sâcâie prea tare, pentru că oricum te preferă pe tine. Aşa că vă doresc vacanţă plăcută la amândoi şi aştept o vedere, de oriunde vă veţi duce. 

P.S.: Nu uita însă un amănunt, iubirile nu acceptă oameni străini în viaţa lor, aşa că nu încerca să o calci pe nervi cu vreo chestia din asta, că nu mai scapi de ea.

E ciudat cum pot să simt din nou toţi fluturii aia de parcă ar fi trecut 2 zile, nu 2 ani...e ciudat că încă mai am fluturi în stomac când te uiţi la mine şi încă mi se  mai pare că te uiţi într-un anumit fel. Poate că sunt o nebună care visează, dar am sentimentul ăla că simţi ceva, dar nu ai recunoaşte pentru nimic în lume. Şi poate că nu toţi oamenii sunt atât de darnici în cuvinte ca mine, dar privirea îi trădează chiar şi pe cei care îşi ascund sentimentele bine. 

Şi cum să-mi explic faptul că îmi bate inima mai tare în momentul în care mă ating accidental de tine când mergem pe stradă? Aş vrea sa mai păcălesc zilele şi pe tine şi să pot să stau în sufletul tău fără să mă gândesc la nimic..acolo simt că pot întoarce lumea cu susul în jos, că fericirea e ceva super simplu şi că sunt cea mai răsfăţată fiinţă de pe pământ. Şi probabil ai fugi din nou dacă m-ai auzi spunând toate astea..probabil încă mai crezi ca-mi faci rău dacă mai faci încă un pas spre mine. Şi da, poate că nimeni nu înţelege iubirea asta ciudată a mea, poate nici eu..şi ce dacă?