Probabil pentru că uneori nu-ţi poţi explica toate lucrurile care ţi se întâmplă...sau poate nu vrei. Probabil pentru că atunci când ţi se sădeşte o idee în cap nu mai scapi de ea până nu faci ce ai în minte. Probabil pentru că îţi place să vânezi momente de fericire, fie ele şi scurte.

Ce simţi acum? Un fel de răsfăţ care probabil îţi depăşeşte vârsta, dar îti dă o bucurie ciudată. Probabil totul se reduce la răspunsul întrebării "Eu în sufletul cui dorm?" Cu siguranţă fiecare avem un loc al nostru în care ne simţim cel mai bine. Un loc în care poţi să zici "acum chiar nu mă gândesc la nimic". Respiri ţi secundele sunt de 3 ori mai lungi. Poate că e un viciu ciudat, dar fiecare avem viciile noastre. Probabil că ar fi fost mult mai uşor ca locul meu să fie o plajă, un hamac, un colţ de cameră, o cafenea, un acoperiş de bloc, o bancă sau orice altceva...de ce nu e uşor? Pentru că locul meu e "în braţe". Şi când locul tau depinde de fapt de un om lucrurile se complica serios aş zice. Pentru că plaja o gaseşti acolo tot timpul, hamace poţi să îţi cumperi câte vrei, colţul camerei te aşteaptă tot timpul când te întorci acasă etc. Şi cu oamenii ar fi destul de uşor dacă ţi-ar fi suficient de apropiaţi sau ai avea o relaţie cu ei. Dar iarăşi treaba cu locul meu se complică. Locul meu a fost al meu, nu mai e al meu, dar e tot locul unde mă simt cel mai bine. Probabil claritatea nu prea are loc în cazul acestui subiect.

Aşa că uneori trebuie să iei anumite decizii ca să ajungi la locul tău. Şi când acest lucru se întâmplă după foarte mult timp parcă îl simţi de 10 ori mai intens ca fiind locul tău. Şi faptul că ai lipsit atât nu-l face deloc mai puţin primitor...pentru că în fond e locul tău. Şi faptul că te afli acolo face cât alte 1000 de cuvinte.

Acum nu mai e...şi probabil nu va mai fi curând. Nu contează. Ce contează de fapt? Nu ştiu. Dar ştiu că dorul nu prea poate fi păcălit de timp, ci doar înlocuit. Şi mai ştiu că singura condiţie e ca acele braţe să mă iubească la nebunie.