-De ce m-ai chemat?
-Pentru ca azi vreau sa-mi amintesc...
-De ce pe mine?
-Pentru ca esti singurul lucru care merita sa mi-l amintesc.
-De cand fumezi?
-De cand ne-am despartit..am simtit nevoia sa fiu dependenta de ceva.
-Te simti bine?
-Perfect. De ce te uiti asa la mine?
-Te-ai schimbat.
-Si consideri cumva ca un om poate ramane la fel timp de 5 ani?
-Nu...dar...
-Dar ce? Observ ca ai ramas la fel de timid. Stii? De dimineata m-am trezit cu chef sa-ti spun de ce te-am parasit. Stiam ca daca te sun ai sa vii.
-Nu m-am schimbat prea mult.
-Ma gandeam eu. Dar asta nu e nici pe departe un lucru rau.
-Iti mai mai amintesti cum ne-am cunoscut?
-Da..te-am salvat sa nu te calce masina. Si te uitai cu ochii aia goi la mine si nu mai puteai sa spui nici multumesc. Eu te curatam de praf si incercam sa indepartez oamenii care se stransesera ca la circ spunandu-le ca nu ai nimic. Tu continuai sa ma privesti...si atunci te-ai indragostit de mine ca un prost.
-...erai extrem de sigura pe tine. Nu te-ai speriat deloc si te-ai comportat ca si cum m-ai fi cunoscut de mult timp. Mi-ai strans colectia de timbre care se imprastiase pe toata strada, m-ai luat de mana hotarata si m-am trezit intr-o camera cu o cana de ceai in mana, in timp ce tu pregateai ceva de mancare.
-...M-am gandit ceva timp daca sa te iau la mine sau nu, dar era una din zilele in care nu prea aveam ce face si m-am gandit ca ai putea fi o companie buna. Te-ai asezat timid pe canapea si mi-ai mangaiat cainele cat timp am pregatit ceva de mancare..ca si cum el te-ar fi salvat. Cand am venit si m-am asezat langa tine ai tresarit...habar nu aveai cum sa te comporti.
-Atunci ai inceput sa ma bombardezi cu intrebari si intr-o ora ai aflat cam totul despre mine. Radeai cu atata pofta cand iti povesteam despre viata mea simpla. Cred ca asta ti-a placut mult...sinceritatea mea.
-...la inceput imi raspundeai cat de scurt puteai, dar te-ai relaxat repede si te-ai dovedit a fi un bun povestitor. Cred ca nimeni nu mi-a mai vorbit cu atat de multa sinceritate. Se facuse noapte si te-a sunat mama ta ingrijorata sa vada pe unde esti...ai plecat repede.
-...nu m-ai lasat pana nu ti-am promis ca o sa ne mai revedem. Si mi-ai furat un pupic in coltul gurii cand am plecat.
-..te-ai inrosit tot. Dar erai prea grabit ca sa mai zici ceva.
-Se pare ca unele amintiri raman vii in mintea noastra.
-Cu siguranta ca nu te asteptai la asta din partea mea. Dar stii...asta a fost unul din putinele lucruri sincere care mi s-au intamplat in viata mea. Si am fost nedrepata cu tine..de asta sunt si acum aici..poate prea tarziu...dar...
-Poate e mai bine acum...daca m-ai fi chemat la scurt timp poate as fi fost inca suparat. Am tinut prea mult la tine...mult prea mult...
-Si acum?
-Nu ma intreba asta...
-De ce nu?
-Pentru ca nu conteaza...
-Si daca iti spun ca pentru mine conteaza?
-Nu face asta...
-Stii..mi-am dat seama intr-un final ca toata aceasta incercare a mea de a-i domina pe ceilalti, de a parea cea puternica nu ma face sa ma simt in largul meu. Am realizat intr-un tarziu ca ma simteam bine cu tine...cred ca ai fost singurul fata de care mi-am aratat si partea mai sensibila..si nu-mi pare rau.Imi placea naturaletea lucrurilor facute cu tine.
-Te rog...
-Ti-e cumva frica sa arati ce simti? Ai tot dreptul...nu am fost sincera cu tine, nu am avut curajul sa renunt la ce eram...desi tu nu mi-ai cerut sa renunt la nimic, erau lucruri care nu se potriveau in mintea mintea, uneori aveam impresia ca-ti fac rau...
-...si intr-o zi ai venit si ai zis ca s-a terminat. Atat...
-Da..pentru ca in ciuda personalitatii mele puternice nu am avut curaj sa discut cu tine. Mi se parea ca sentimentele tale sunt superioare alor mele...
-Nu mai vorbi. Vino aici...am fost prea slab si te-am lasat sa pleci..dar acum...
-E prima data cand ma imbratisezi..multumesc..
-Pentru ca am inteles ca sentimentele nu trebuie ascunse...asta am invatat-o de la tine....

Si astazi soarta a facut ca domnisorul pinguin sa se desparta de domnisoara pinguin. Dar domnisorul pinguin spera ca o va regasi in curand.

...

Si ce mai conteaza cum digera ceilalti deciziile noastre? Pana la urma e problema lor ca nu s-au prins pana acum cum sta treaba cu oamenii...

Domnisoara si Domnisorul Pinguin

Domnisoara si Domnisorul Pinguin s-au luat timid de mana si s-au dus in pat sa citeasca "Sapte zile pentru o eternitate". Domnisorul Pinguin si-a insusit responsabilitatea de a citi, iar Dominisoara Pinguin se si asezase confortabil cu capul pe pieptul lui.
-Domnisoara Pinguin sunteti pregatita?
-Bineinteles. Daca cumva ma ia somnul sa ma ciupesti:)
-Da, si apoi sa-mi spui ca te-a durut..lasa, mai bine te musc de nas.
-Domnisorule pinguin, nu sunteti deloc serios.
-Hai mai bine sa incep...da-mi mana. Stii ca imi place sa te tin de mana cand citesc.
Si Domnisorul Pinguin a inceput sa citeasca, iar Domnisoara Pinguin asculta cuminte ca un copil.
-Mai citeste o data te rog partea cu zambetul..imi aduc aminte ca si tu tot cu un zambet mai cucerit.
-Dar nu mai terminam nici pana maine in ritmul asta si stii foarte bine ca esti nerabdatoare sa afli finalul.
-Te roooooooooog...uite iti dau un pupic pe obraz drept recompensa.
-Biiiiiiine...intotdeauna ramane cum vrei tu.
-Pentru ca ma iubesti.
-Si pentru ca iti place sa te rasfeti.
-Si pentru ca iti place sa ma rasfeti.
-Incep...
"...trecand prin fata arcadei mele, mi-ai zambit. Ceva mai tarziu, detectivul ala, care tot vine pe aici sa ia masa, a trecut in masina si s-a uitat la mine cu aerul ala al lui vesnic ursuz. Privirile ni s-au intalnit, eu i-am incredintat zambetul tau, iar, cand a plecat, am vazut ca-l avea pe buze. Asa ca avea sa transmita si el putina speranta celui sau celei cu care urma sa se vada. Acum, iti dai semaa ce ai facut? Ai inventat un vaccin impotriva clipelor posomorate. Daca ar face toata lumea chestia asta, macar o data pe zi, daca ar oferi doar atat, un zambet, iti imaginezi nemaipomenita epidemie de fericire care ar contopi pamantul? Atunci, ti-ai castiga pariul."
Domnisorul Pinguin a continuat sa citeasca. Domnisoara Pinguin asculta incantata. Din cand in cand ii mai furat cate un sarut Domnisorului Pinguin.
-"Exista imagini ale fericirii pe care n-ai dreptul sa le retusezi; le colorezi, dar nu depasesti linia." Cat imi place fraza asta, zise Domnisoara Pinguin. Si fericirea noastra e la fel...ma simt atat de bine in sanul ei, incat simt nevoia doar sa o traiesc, fara sa fie nevoie sa o retusez.
-Chiar te simti atat de fericita alaturi de mine?
-Ma mai si intrebi prostutule?Bineinteles ca da...Stii..adevarul e ca nu ti-o spun prea des...dar sunt foarte, foarte fericita. Vino sa te imbratisez.
Domnisorul Pinguin s-a lasat imbratisat de Domnisoara Pinguin care era asa foarte lipicioasa de felul el si profita de orice moment pentru a primi imbratisari.
Dupa ceva timp Domnisoara Pinguin afiseaza un zambet care anticipeaza ca ii trece o nebunie prin cap.
-Domnisorule Pinguin, zise ea. Stii cat de mult te iubesc eu pe tine, nu?
-Stiu iubita mea, dar zambetul asta al tau imi spune ca tu vrei ceva.
-Pai ca da...tinand cont ca am fost cuminte si nici nu m-a luat somnul, nu vrei tu sa citesti putin ultima pagina sa vedem si noi cum se termina? Ca nu mai am rabdare...
-Nu, asta nu Domnisoara Pinguin. Daca la inceput ma convingeai repede sa fac asta, acum nu. Apoi ce farmec mai are sa citesc?
-Dar vreau sa stiu daca raman cei doi impreuna, stii ca nu-mi plac povestile triste.
-Stiu...dar asta nu e un motiv sa citim inainte. Uite, iti promit eu ca se va termina bine.
-Si daca nu se termina bine?
-Iti promit ca la cartea viitoare te las sa citesti sfarsitul inainte.
-Bine..s-a facut. Imi convine.
-Ce bine ca te-am convins...o sa vezi ca o sa-mi multumesti la sfarsit.
-Bine, bine...acum nu te mai lauda atat ca m-ai convins. Oricum dupa ce terminam cartea mergem sa ne dam pe derdelus.
-La ora asta ma?
-Bineinteles...asa cum pofta ta de a ma pupa nu are ora, asa nu are nici pofta mea de a ma da pe derdelus.
-Gata domnisoara..m-ati convins. Ce sa mai zic...desi si tie iti palc pupacelile...nu poti sa zici ca e doar o pofta de-a mea.
-Nu ti se pare ca gandesti cam mult?Mai bine hai sa terminam cartea.
Si Domnisorul Pinguin a reluat lectura, iar Domnisoara Pinguin l-a ascultat cuminte pana ce a terminat.
-Te iubesc Pinguinul meu. A fost ce ami frumoasa carte. Si multumesc ca nu mi-ai citit sfarsitul dinainte.
-Hai la derdelus...mi s-a facut si mie pofta.
-Asa deci Domninisorule Pinguin..sa vezi ce te asteapta.

:)

Si e ziua mea...si e o zi frumoasa...si e cel mai frumos cadou sa ti se spuna ca esti iubita...multumesc >:D<

Fericirea e pentru oameni cum e zborul pentru pasari

“Fericirea e pentru oameni, cum e zborul pentru păsari.” Am vrut să încep cu această frază şirul impresiilor de la Penitenciarul Mărgineni deoarece am fost impresionată să aud aceste cuvinte de la deţinuţi. Aş spune că asta e o dovadă că ei tânjesc după fericire, ba mai mult decât atât, cred în ea, consideră că este a noastră, a oamenilor. Şi e ciudat...pentru că mulţi dintre noi, care suntem în libertate, nu ştim să preţuim această fericire.
Am căutat să observ reacţii mai mult decât cuvinte, deoarece am învăţat că dintr-un motiv sau altul cuvintele nu reflectă întotdeauna realitatea...însă reacţiile, gesturile vin mai mereu din ceea ce simţim pe moment. Şi iarăşi am fost surprinsă să observ emoţie pe chipurile lor în unele momente, să-i surprind zâmbind sau privindu-ne cu nostalgie. Poate că aceste atribute nu se potrivesc prea bine cu faptele lor, poate par ale altor oameni, însă am înteles că indiferent de întâmplările prin care trec, de lucrurile bune sau mai puţin bune pe care le fac, oamenii vor avea întotdeauna o sensibilitate, care îi poate schimba la un moment dat. I-am admirat pentru faptul că au avut puterea să se adapteze condiţiilor din penitenciar, că pot zâmbi, că pot spera ca o vor lua de la capăt atunci când vor ieşi.
Nu, nu sunt de acord cu faptele care le-au făcut, nu consider ca ar putea avea vreo scuză, însă sunt conştientă că e atât de plăpândă linia care desparte răul de bine, încât aş putea să afirm că i se poate întampla oricui. Fie din vina anturajului, fie din cauza unei slăbiciuni de moment, fie din inconştinţă sau pur şi simplu din ghinion. Sunt sigură că mulţi dintre ei nu regretă nimic din ce au făcut, iar aceştia nu merită nimic, însă sunt şi oameni care încearcă, atât cât se mai poate, să îndrepte greşelile pe care le-au făcut şi sunt de părere ca ei mai merită o a doua şansa. Doar una...pentru că în cazul în care nu profită de ea nu cred că mai e ceva de făcut.
I-am întrebat dacă le e teamă de momentul în care vor ieşi. Da...majoritatea au răspuns că da. E oarecum ciudat să auzi de la nişte oameni care au comis nişte fapte grave că le e teamă...însă sunt atâţia ani după care nu ştiu ce vor putea să mai facă, cum vor fi primiţi de societate. Şi, în opinia mea, au suficiente motive să se teamă deoarece de cele mai multe ori sunt respinşi de societate. Societatea nu este pregătită să-i primească, să le ofere o a doua şansă..şi poate acesta este unul dintre motivele principale pentru care ei nu se schimbă şi îşi reiau vechile obiceiuri. Mentalitatea noastră ne dictează să ne fie teamă, să ne aparăm..însă ar trebui să învăţăm să trecem peste aceste lucruri.
Mi-am dorit foarte mult să merg la penitenciar...şi pe lângă faptul ca mi-am satisfăcut această dorinţă, am înţeles ca ne grăbim mult prea mult să-i judecăm pe ceilalţi, fără să încercăm să privim măcar puţin dincolo de aparenţe.

Nu..nu stie ce vrea...poate doar zambetul baiatului care invata 3 clase mai incolo...sau poate din contra..pe cineva care sa o tina de mana cand ii e frig si sa ii poarte de grija...poate are nevoie doar de o imbratisare sau poate de ceva care sa fie doar al ei...poate ii e dor sa-i bata inima ceva mai tare decat de obicei sau poate ii e dor sa primeasca un banal mesaj cu "noapte buna".