Uneori sunt atat de copilaresti zambetele adultilor...mi-am dat seama ca ma fac fericita aceste zambete. Cred ca un zambet din partea unui adult te face automat sa il simti aproape de tine...desi adultii se pricep la cuvinte sa zicem, sau mai corect sunt capababil sa intretina o conversatie cu oricine:) (anumiti adulti) parca atunci cand esti intampinat de un zambet tot e ceva mai special...si ma refer la un anumit zambet...deoarece nu toate zambetele adultilor sunt la fel...nu vorbesc de zambetele oficiale, fortate, de zambetele ironice sau de cele de superioritate....nu vorbesc de zambetele afisate dupa o gluma sau mai stiu eu ce alte zambete...vorbesc de acele zambete discrete, de complicitate...vorbesc de zambetele fugare care inlocuiesc cuvintele...de zambetul de copil afisat pe fata unui adult...sau de zambetul sincer pe care un adult nu cred ca este capabil sa i-l ofere altui adult...ci doar unui copil...Pentru ca sunt sigura ca uneori adultii se tem sa isi exprime deschis sentimentele unii fata de altii...cred ca in preajma unui copil se simt liberi si isi pot afisa mai usor zambetul sincer fara sa se simta penibili...mai pana acum ceva zile m-am putut bucura de un astfel de zambet...am invatat relativ repede sa il obtin si imi placea sa profit de el...inlocuia oarecum niste cuvinte de repros...cam riscant din partea unui adult sa dea cearta pe un zambet...si cam curajos din partea unui copil sa raspunda la cearta cu un zambet...
Dar in spatele zambetelor era o legatura care transforma in ceva bun semnificatia lor...si desi uneori zambetul nu poate inlocui cuvintele, poate neplacute, dar necesare, el poate incheia o discutie pasnic, oferindu-le celor doi certitudinea ca totul e in regula, in ciuda celor discutate.
Si imi mai place ca adultii stiu sa raspunda la "Multumesc!" cu ceva mai mult decat "Cu placere!", iar astfel nu risti sa te alegi cu o discutie seaca. Ieri simteam nevoia sa ii multumesc cuiva, dar mi-a luat ceva pana am luat telefonul in mana deoarece nu stiam cum sa o fac...mi se parea ciudat ca un copil sa sune un adult doar pentru a-i spune multumesc, desi simteam din tot sufletul nevoia sa o fac. Si am facut-o...iar reactia mi-a dat curaj sa spun mai des adultilor "Multumesc!".:) Mi-am dat seama ca un multumesc spus din suflet valoreaza mai mult decat orice propozitie complicata prin care incerci sa-ti arati recunostinta, valoreaza mai mult decat un lucru material.(pentru cine stie sa aprecieze)
P.s.: O sa-mi fie dor de zambetul pe care il castigasem si care mi-a fost de atatea ori complice:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu