Una din placerile mele, care s-a transformat sau e pe cale de a se transforma in dependenta, este de a ma prostii...in principal prin modul in care vorbesc...o fac de obicei cu persoane apropiate si e un mod de a cere atentie, afectiune..cred. Desi mie imi da oarecum satisfactie aceasta prosteala, cei din jurul meu par mai degraba deranjati:D(Alexandra stie:) Cred ca o fac mai degraba involuntar...e poate modul de a ma manifesta, rezultat al faptului ca nu imi petrec vremea chiar cu persoanele cu care mi-as dori...iar atunci cand le intalnesc, probabil vreau sa acopar golul care s-a format intre timp...probabil vreau sa primesc deoadata toata atentia pe care in alte circumstante as fi primit-o treptat...desi aceasta prosteala este specifica varstei de 5-10 ani ea face parte din mine. si chiar daca as vrea sa scap de ea nu prea stiu cum:D Stiu ca ar fi de preferat un comportament matur, insa daca l-as adopta nu stiu daca as mai fi neaparat eu. Pt ca desi am 18 mi-e oarecum teama de lucrurile pe care le implica aceasta varsta si prefer sa ma ascund frumusel in spatele unui copil tembel. Dar pentru ca aceasta prosteala se pare ca imi da satidfactie doar mie, am sa incer pe cat posibil sa o reduc putin cate putin...
Lasand prosteala deoparte, mai am o problema...incep sa cred ca vad lucruri care nu exista doar din placerea de a le vedea...si asta este strans legat de atasamentul meu stupid fata de anumite persoane, care nu ar trebui sa existe. Aici nu mai e vorba de prosteala...e pur si simplu un sentiment straniu, care ar parea ca imi face bine, dar care de fapt ma induce in eroare...si ma face sa ma gandesc la lucruri fara sens. Mai bine nu mai vorbesc despre subiectul asta, ca nici macar eu nu prea stiu cum sta treaba intr-adevar. Stiu doar ca trebuie tratat intr-un fel sau altul...:-s
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu