Intra, se opreste, ma priveste(sau poate doar mi s-a parut) si intreaba: "Carmen a trecut azi pe aici?". Respir, imi linistitesc inima, zambesc si raspund: "Nu." Pleaca, iar eu ma chinui sa ma ridic pe varfuri sa-l mai vad o data prin geam. Eram aproape sigura ca nu avea niciun motiv sa intrebe de Carmen..Sa fi fost doar un pretext? Daca da, atunci pt ce?
Sti?Am chef sa ma mintA chef sa cred ca a intrebat ca sa ma bage in seama. Si ce daca nu e adevarat? Putin imi pasa. Momentul a fost al meu si imi hraneste zambetul de acum. Amintirea lui imi tine de urat in seara asta goala si nu-mi da voie sa fiu trista. E doar la 2 km departe si totusi mi se pare ca face parte din alta lume. Poate ca nici nu m-a observat, dar totusi tind sa cred ca il voi reintalni. Nu l-am atins dar cred ca as incepe sa tremur daca as face-o. Nu mi-a zambit, dar cred ca are cel mai frumos zambet din lume. Nu am facut cunostinta, dar vreau sa il cheme...Andrei.
Un comentariu:
imi place mult sfarsitu:X e tembe:)
doamne ce ne mai cintraziceam..;))
Trimiteți un comentariu