Doar sufletul mai e tanar...

Minutele, orele, zilele, anii...trec. Florile din vaza se ofilesc, gandurile se maturizeaza, deciziile devin mai intelepte. Cainele pe care il ai de cand esti copil imbatraneste si el odata cu timpul. Peretii sunt mai goi, singuratatea mai aspra. Colectia de cani e prafuita, iar cartile din biblioteca uitate. Privirea e mai calda, dar mai obosita ca inainte...mana tremura cand trebuie sa apuce ceasca cu cafea. Iti amintesti uneori ca odata ai fost copil si zambesti. E zambetul copilariei pe care deseori ai vrea sa o retraiesti. Cauti in cutia din lemn de nuc unde se afla ascunse amintirile tale si iti amintesti de primul sarut timid. Ti se poate citi in ochi dorul pe care il porti acelor timpuri. Te uiti in jur si nu mai ai aproape nimic. Pui mana la gat si descoperi cheita pe care ai primit-o la 17 ani de la prietena ta cea mai buna si iti amintesti cate drumuri ai reusit sa deschizi cu ea. Privesti spre noptiera si zaresti fotografia parintilor tai pe care i-ai iubit atat de mult. Ti-e dor...de oameni si de ce insemnau ei pentru tine. Dar timpul a sters aproape totul...a despartiti drumuri, a distrus amintiri. Ai ramas tu, privind pe fereastra si asteptand ca cineva sa bata la usa...se intampla rar, dar iti indulceste batranetea. Te uiti la suflet si constati ca doar el a mai ramas tanar. Ce e batranetea de fapt?