Vise in ploaie

Ploua...e un potop cum nu mai vazuse in viata ei. Umbrela mare si portocalie e acasa...a fost prea grabita si grijulie sa nu isi uite visele si nu a luat-o. Nu are bani de taxi. Balerinii colorati au inceput deja sa se ude, iar geaca nu va mai rezista mult si picaturile vor ajunge pe tricou. Se opreste. Cat regreta ca nu a lasat un vis acasa in schimbul umbrelei. Dar visele nu te protejeaza de ploaie?
Ridica capul si zareste peste drum o cafenea...nu mai intrase niciodata singura intr-o cafenea.
Dar fara sa mai stea pe ganduri intra. Deschide usa, face doi pasi si isi da seama ca nu mai e nicio masa libera. Dar nu voia sa iasa pt. ca nu stia ce sa faca singura pe potopul ala. Ii era teama. Zareste o masa la care statea un baiat singur. Roseste la gandul ca s-ar putea aseza langa el. Nici daca ar fi facut un pariu nu s-ar fi asezat. . Ea e timida. Dar isi aminteste cat de rau ploua. Dandu-si seama ca a intarziat destul de mult in usa se indreapta hotarata spre el. Simtea ca pluteste. Nu-si mai controla gesturile. Se aseaza fara sa ceara voie.
- Ochii tai sunt la fel de frumosi si cand nu ploua? o intreaba el
Ea nu-si putea desprinde ochii de la el. Era fascinata.
-Nu...cred ca doar acum...ca te-au vazut... pe tine...ingana ea.
-Sti?Esti foarte frumoasa!Pot chiar spune ca esti cea mai frumoasa fata pe care am intalnit-o.
Ea tremura.
-Imi cer scuze, zise el. A fost atat de neasteptata apropierea ta si m-a impresionat atat de mult incat nici nu mi-ai dat seama ca esti uda. Probabil ca iti este frig. Uite..tine pulovarul meu!O sa-ti fie bine.
El ii ofera pulovarul zambind si o ajuta sa il imbrace. Acum isi ating pentru prima data mainile. Zambesc amandoi ca niste copii. Era un pulovar visiniu, foarte moale si calduros:). Ii statea atat de bine in el...
Stateau fata in fata si se priveau in ochi...era ceva de neimaginat.
-Iti este teama de ploaie nu? o intreaba el
-Da. Si adevarul e ca destul de mult. Dar se pare ca azi teama mea mi-a facut cel mai frumos cadou.
El zambeste. Nicio vorba nu era exagerata. Niciun cuvant nu insemna prea mult. Nicio privire nu era prea insistenta. Erau doar ei.
El ii ia usor manasi o mangaie. Nu se mai satura sa o priveasca. Ea inca mai tremura...de frig sau de emotii...nu mai stia...
-Sti ca mi-am imaginat de mii de ori intalnirea asta cu tine?zise ea. Doar ca eu te numeam Fat-Frumos.
-Si sunt asa cum iti imaginai?intreba el
-Esti mai mult de atat!raspunse ea
-Eu nu mi-am imaginat vreodata ca pot avea parte de o intalnire atat de minunata. Nici nu indrazneam sa ma gandesc la asa ceva, zise el. Mi se parea prea mult, imposibil poate.
Afara continua sa ploua. In jur era agitatie, dar coltul in care stateau ei era parca inconjurat de magie.
-Iubita mea, tot mai tremuri, zise el.
Pe ea o bufneste rasul, iar el intreaba mirat:
-Ce s-a intamplat?
Ea zambeste si spune:
-Mi-ai zis "iubita" mea.
Incep amandoi sa rada. Deodata el devine serios, o ia de mana si o aseaza pe picoarele sale ca pe un copil.
-Domnisoara necunoscuta vreti sa fiti iubita mea?
-Dar credeam ca sunt deja, domnule strain.
zambesc. El o strange in brate si o saruta pe frunte. Ea isi lasa capul pe umarul lui si inchide ochii. Pe fata i se citea fericirea. EL se joaca cu degetele prin parul ei si ii sufla in fata. Ea il cearta. El o strange in brate. Cafeaua se racise de mult. Dar ei erau fericiti.
-Andrei, imi pare bine.
-Ioana, imi pare bine.
Se iau de mana si alearga prin ploaie. Acum nu ii mai e frica. Nu mai are nevoie de umbrela sa isi protejeze visele.